Scurtă descriere
Aflată la interfața dintre politic și societate, administrația publică reprezintă un subsistem social prin care se asigură executarea voinței politice transpuse în normele de drept. Dinamica schimbărilor din societate generează provocări privind adaptarea sectorului public la ritmul accelerat al acestora, cercetarea în științe administrative fiind chemată să ofere soluții adecvate în materia guvernării moderne. Cercetarea științifică a fenomenelor administrației publice permite furnizarea de soluții argumentate politicilor de reformă, precum și pregătirea adecvată a profesioniștilor implementării acesteia.
Programul de doctorat „Științe Administrative” din cadrul S.N.S.P.A. înființat în anul 2001 – primul de acest fel din România, – se situează la intersecția mai multor domenii de studiu (management, drept public, politici publice, drepturile omului), asigurând, printr-o abordare interdisciplinară, o cunoaștere complexă a fenomenului administrativ, atât la nivel national, cât și internațional.
Conducătorii de doctorat se legitimează printr-o prodigioasă experiență academică și expertiză practică dobândită în instituții și autorități publice, inclusiv prin reprezentare în organisme internaționale.