Studenții-doctoranzi pot participa la mobilități destinate, atât studenților (mobilități de scurtă durată [5-30 zile], de lungă durată [2-12 luni], mobilități mixte [de scurtă sau lungă durată]), cât și personalului universitar (dacă au statutul de angajați ai SNSPA în timpul studiilor de doctorat). Totodată, proaspăt absolvenții de doctorat (post-doctoranzi) pot participa la mobilități de plasament.
Tipuri de mobilități
Studenții doctoranzi pot participa la mobilități destinate, atât studenților (mobilități de scurtă durată [5-30 zile], de lungă durată [2-12 luni], mobilități mixte [de scurtă sau lungă durată]), cât și personalului universitar (dacă au statutul de angajați ai SNSPA în timpul studiilor de doctorat). Totodată, proaspăt absolvenții de doctorat (post-doctoranzi) pot participa la mobilități de plasament.
Mobilitate de studiu a studentului (SMS) – reprezintă o perioadă de studii petrecută în străinătate la o instituție de învățământ superior, cu sau fără grant, în urma căreia rezultatele academice obținute sunt recunoscute și echivalate. Pentru a asigura calitatea activităților de mobilitate și pentru a avea impactul maxim asupra studenților, activitățile de mobilitate trebuie să fie compatibile cu programul de studii al studenților, precum și cu nevoile personale de dezvoltare ale acestora.
Mobilitate de plasament a studentului (SMP) – o perioadă de stagiu efectuată în străinătate la instituții publice sau private active pe piața muncii, cu sau fără grant.
Mobilitate de predare (STA) – o perioadă de predare petrecută în străinătate la o instituție de învățământ superior, cu sau fără grant, care poate avea loc în orice domeniu de studiu.
Mobilitate de formare (STT) – o perioadă de formare relevantă pentru activitatea de zi cu zi din SNSPA, efectuată în străinătate, la o universitate parteneră sau în orice alt loc de muncă relevant, cu sau fără grant.
Activitățile de mobilitate sunt agreate în avans printr-un contract de mobilitate (Study/Traineeship Agreement/Teaching Agreement/Training Agreement), semnat între studentul participant, instituția de învățământ superior de trimitere și instituția/organizația de primire. În cazul mobilităților de studiu, rezultatele obținute sunt recunoscute și creditele ECTS echivalate conform Ordinului de Ministru nr. 3223 8 februarie 2012 și prevederilor Regulamentului privind selecția studenților pentru mobilități Erasmus+ din SNSPA.
Durata unei mobilități studențești
Doctoranzii pot beneficia de mobilități de studiu (SMS) și de practică (SMP) (de scurtă durată, de un semestru sau de un an).
✓ Mobilitate de lungă durată: min. 2 luni (sau un semestru/trimestru academic) – 12 luni;
✓ Mobilitate de scurtă durată: min. 5 zile – max. 30 de zile.
Mobilitățile STA sau STT: min. 2 zile consecutive – max. 2 luni. Ce locuri există și unde pot studia?
Lista universităților partenere unde sunt prevăzute locuri pentru studenți doctoranzi, poate fi consultată la Anexa 1 a documentului disponibil aici. Ce condiţii de participare trebuie să îndeplinesc?
✓ să fiu înmatriculat la un program de studii doctorale în cadrul Școlii Doctorale SNSPA;
✓ să cunosc o limbă străină (engleză şi/sau franceză şi/sau spaniolă şi/sau italiană sau alta, după caz);
✓ să am surse suplimentare de finanțare.
Ce îmi trebuie la dosar?
✓ Cererea de înscriere la selecție (tipizat Anexa 2 din documentul disponibil aici), cu evidenţierea opţiunilor;
✓ Curriculum Vitae tip Europass – în limba română, semnat pe fiecare pagină (http://europass.cedefop.europa.eu);
✓ Scrisoare de motivație redactată în limba în care va avea loc mobilitatea (o pagină), în care studentul trebuie să motiveze de studiu/plasament în cadrul universității/organizației unde aplică; de ce este interesat de o mobilitate Erasmus+
✓ Adeverință de la Școala Doctorală în care se precizează că studentul doctorand este înmatriculat la zi;
✓ Acordul conducătorului de doctorat (tipizat Anexa 3) din documentul disponibil aici;
✓ Declaraţie pe propria răspundere (tipizat Anexa 4, documentul disponibil aici) că dețin surse suplimentare de finanţare;
✓ Acceptul organizației (în cazul în care studenții doctoranzi aleg să aplice pentru o mobilitate SMP);
✓ OPŢIONAL Certificat de cunoaştere a limbii străine în funcţie de universitatea gazdă;
✓ Copie după cartea de identitate.
Cum se procedează?
✓ Selecția pentru mobilitățile dedicate studenților doctoranzi se desfășoară on-going pe toata perioada anului universitar;
✓ După obținerea acordului coordonatorului de doctorat, vă rugăm să contactați coordonatorul departamental Erasmus+ (FAP, FCRP, FSP, FM, DRIIE, în funcție de domeniul de studiu al doctorandului) pentru a clarifica aspecte privind universitatea parteneră și pentru a stabili toate detaliile necesare (daca mai sunt locuri disponibile la universitatea aleasă, dacă sunt condiții speciale impuse de universitatea de parteneră etc.);
✓ coordonatorul departamental Erasmus+ este cel care contactează și solicită informații de la universitatea parteneră;
✓ dosarul se depune SCANAT pe e-mailul coordonatorului departamental, iar apoi urmează programarea interviului, la data care va fi anunţată pe email;
Durata unei mobilități studențești
✓ După selecție, studenții se vor prezenta la biroul Erasmus+ al facultăţii pentru completarea unor formulare care se trimit la universitatea parteneră, în vederea primirii unei scrisori de accept;
✓ Obţinerea vizei de studiu sau a certificatului de şedere (unde sunt deplasări de peste 3 luni, viza sau certificatul sunt obligatorii, cheltuielile ocazionate de obţinerea acestora fiind suportate de către student).
Criterii de selecţie:
✓ Criteriul profesional (are o pondere de minim 60%): contează rezultatul interviului;
✓ Criteriul lingvistic: limba engleză pentru Portugalia, Polonia, Turcia, Grecia, Slovacia, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Lituania, Croaţia etc., pentru Franţa – limba franceză, Spania – limba spaniolă şi Italia – limba italiană. Interviul va cuprinde și câteva întrebări în limba respectivă.
✓ Motivaţia: de ce sunteți interesați de o mobilitate Erasmus+ (argumente privind alegerea universității și ce vă doriți să obțineți în urma realizării stagiului de mobilitate).
Clarificări financiare:
Pentru studenții care efectuează mobilități de lungă durată, granturile lunare sunt exprimate sub formă de costuri unitare fixate în funcție de țara de destinație.
Grantul ERASMUS+ nu este gândit să acopere integral cheltuielile legate de deplasare, cuantumul acestuia este de:
- 600 euro/lună pentru Austria, Belgia, Cipru, Grecia, Germania, Franţa, Italia, Malta, Portugalia, Spania, Țările de Jos.
- 540 euro/lună pentru Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Turcia.
Pentru mobilitățile de plasament, se adaugă 150 Euro/lună.
Pentru studenții care efectuează mobilități de scurtă durată, granturile zilnice sunt exprimate sub formă de costuri unitare fixate în funcție de numărul de zile de activitate (între 5-14 zile sau între 15-30 zile).
- Până la cea de a 14-a zi de activitate: 70 euro/zi;
- Între a 15-a zi și a 30-a zi de activitate: 50 euro/zi.
Studenții care participă la o mobilitate, care utilizează un mijloc de transport care produce puține emisii ce se încadrează în categoria „green travel” (autobuz, tren, mașină personală în regim de carpooling), primesc suplimentar 50 de euro, pe lângă grantul lunar de subzistență. De asemenea, dacă este cazul, aceștia pot primi grant adițional de subzistență până la 4 zile (în afara perioadei de mobilitate) pentru efectuarea călătoriei dus-întors. În aceste situații, sunt rugați să anunțe Biroul Erasmus+ al facultății unde și-au depus dosarul.
Este recomandat să existe surse de finanţare suplimentară.
Dacă studenții doctoranzi au statut de angajați ai SNSPA, pot participa la mobiliăți de predare (STA) sau formare (STT). În această situație, doctoranzii sunt rugați să contacteze coordonatorul departamental Erasmus+ din cadrul facultății/structurii de care aparțin pentru a solicita informații privind accesarea acestui tip de mobilități (durată mobilitate, clarificări financiare, condiții adiționale referitoare la activitatea didactică în cazul mobilităților de predare etc.). Pentru detalii, despre procedură, rugămintea este să contactați coordonatorii departamentali Erasmus+:
- Facultatea de Administrație Publică: Teodora Bițoiu, teodora.bitoiu@administratiepublica.eu;
- Facultatea de Comunicare și Relații Publice: Corina Buzoianu, erasmus@comunicare.ro;
- Facultatea de Management; Laurențiu Treapăt, laurentiu.treapat@facultateademanagement.ro;
- Facultatea de Științe Politice: Monica Stroe, monica.stroe@politice.ro, andrei.taranu@politice.ro;
- Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană: Ana Maria Costea, anamaria.costea@dri.snspa.ro.
- Coordonator instituțional Erasmus+ SNSPA: Crina Rădulescu, crina.radulescu@administratiepublica.eu;
- Birou ERASMUS+ SNSPA: erasmus@snspa.ro, etajul 2, camera 220.