Doctorat in Stiinte Politice

Ziua începutului studiilor doctorale în Ştiinţe politice în România este 1 octombrie, 2000, la Facultatea de Ştiinţe Politice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti.

Doctoratul în Ştiinţe politice din SNSPA repetă istoria universităţii noastre. Cu alte cuvinte, reprezintă tot un pionierat.

Facultatea de Ştiinţe Politice din SNSPA este prima care a organizat studii doctorale de profil în România (vezi Ordinul Ministrului Educaţiei si Cercetării  nr. 4212/20 iulie 2000).

Prima şcoală doctorală din SNSPA a fost cea de Ştiinţe politice.

Programul doctoral a fost iniţiat de către decana de atunci a Facultăţii de Ştiinţe politice, Mihaela Miroiu, în colaborare cu profesorii Ovidiu Trăsnea şi Mihail Ionescu.

Politica şi politicile nu a fost subiect de cercetare ştiinţifică sistematică în România până în 1989 fiindcă nu a existat un asemenea profil de educaţie şi cercetare universitară independentă. Au existat doar istorici şi teoreticieni ai politicului care, în comunism au scris şi publicat în regim de cenzură.

Studiile de nivel doctoral au fost iniţiate după 10 ani dezvoltări ale ştiinţei politice la nivel postuniversitar (ca respecializare) şi universitar (ca specializare), după ce s-au dezvoltat şi alte facultăţi de profil în universităţi de tradiţie (Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi), după ce au început să se aplice metode de cercetarea sistematică şi să se producă lucrări de profil acceptate în domeniu, la nivel internaţional.

Iniţial, studiile doctorale au avut forma clasică în România : cea fără frecvenţă, fără taxă.

Din anul 2005 doctoratul la fără frecvenţă a devenit o formă de studii cu taxă şi  au fost introduse studiile doctorale la zi (cu bursă sau fără bursă, cu taxă sau fără taxă). Accesul la resurse de cercetare, la granturi naţionale şi internaţionale precum şi integrarea doctoranzilor în viaţa universitară a permis crearea unei comunităţi de cercetare, adică a unei şcoli doctorale.

Actual, profesorii cooordonatori sunt : Mihaela Miroiu, Mihail Ionescu, Ion Mircea Paşcu, Adrian Miroiu, Cesar Bîrzea.

Particularităţile programului nostru doctoral derivă din expertiza coordonatorilor, din derularea programelor de cercetare şi din valorile la care aderă comunitatea noastră universitară.

Ofertele cele mai semnificative de cercetare doctorală includ : teorii politice, politici publice, politici de gen, relaţii internaţionale, studii de securitate, etică politică, politici de educaţie.